Diminetile mele..hmm, mici tornade!

Cu doi zapaciti mici, iata ca duc dorul celor 15 minute ale inceputului de zi, cand aveam momentul meu de intimitate, cu o cafeluta calda si neagra intre degete. Acum, trezit si in picioare, exact cand suna alarma, amanarea este periculoasa de-a dreptu’, la scoala, gongul bate, pardon, clopotelul suna la 8 fix. Pachet, calcat, ascutit creioane, completat ghiozdanul (…pentru ca nici serile nu-s usoare, sa stiti!). Tabieturile lor, nazurile trezitului, intrebari de genul: Cat timp mai am scoala?! Extraordinar….este clasa pregatitoare, cam cat sa ii spun ca mai are, sa-i dezvalui ca eu am invatat pana de curand sau sa o las usor ambiguu?…
Imbracatul? Cu poveste. Nu-i place bluza, parca l-ar strange pantalonii si nici adidasii nu sunt cei pe care i-ar vrea. Pai ce, credeti ca doar daca au codite si fustita, copii au preferinte la ”intolit”? Si cand acestea sunt duse la final, am 10 minute sa ma ”aranjez” si eu. Imi spun in gand cat de minunati sunt blugii pe care am pus mana si…gata imbracatul. O pudra, ruj si ma si trezesc pe scari, tragand de ei si de ghiozdanele lor. Mai fac o recapitulare scurta, ma uit si in jos, ok, m-am descaltat de papucii de casa, am luat telefon, laptop (tre’ sa am si la serviciu cu ce lucra) si fug, fug pentru ca e fara 5 si, cum spuneam la 8 suna clopotelul. Imi placea sunetul asta, dar cand era de iesire si nu de intrare…nu, nu le spuneti lor, este musai sa le placa si acela de intrare plus matematica, fizica si chimia! Si forfota si pas alergator, cand parinte, cand copil…maratonul, de mult intrecut ca amploare. Ne ingramadim pe usa, ne luam la revedere, ii mai amintesc inca o data ca ne jucam acasa si nu la scoala si spun o rugaciune, poate, poate nu m-o mai suna d-na invatatoare sa imi povesteasca cum a considerat copilul ca este ora dansei..plictisitoare, auziti si voi!
Lasam si al doilea copil la gradinita si iata ca a inceput ziua, ma rog, pentru altii chiar atunci incepe, dar eu sunt deja pregatita pentru serviciu, scuzati, obosita pentru serviciu.

Ps: Copiii, mirajul vietii! ❤

Putini sunt cei care asculta daca nu ar sti ca le vine randul sa povesteasca.
Putini sunt cei care te asculta cu adevarat, multi dintre ei doar aud.
De cate ori ti s-a intamplat sa pornesti, cu elen, o discutie dar acesta sa iti fie stins din fasa si asta chiar de cel caruia urma sa i te destainui?

Se spune ca intr-o zi ascultam 45% din timp dar pastram in memorie doar 25 de procente. Nu stim sa ne mai ascultam familia daraminte un necunoscut.
Extragem doar ceea ce vrem sa aflam si ramanem cu ceea ce vrem sa ramanem.

 Adevarat ca nici vremurile nu ne mai sunt loiale si ca bagajul grijilor lasa cicatrici in comportamentul nostru. Real ca atunci cand toate se napustesc, flamand, asupra noastra, reusim cu greu sa pasim, cu papucii celuilalt, cand abia ii taraim pe-ai nostri.

Cand ne vine randul sa ascultam avem tendinta de a pune etichete, de a aplica filtre, de a judeca dupa aparente, de a trage propriile concluzii si asta pentru ca de fapt nu ascultam ci auzim, ramand preocupati cu ” ale noastre ”.

Cand cineva ti se destainuie incearca sa nu te asociezi cu problemele lui, depune tot eforul sa ramai ” acolo ” cand mintea iti zburda catre ultima ta experienta, asemanatoare cu a lui si chiar daca te mananca limba sa o povestesti, opreste-te. Incearca sa fii prezent si sa ii oferi lejeritatea de a vorbi, ceea ce tu ai putea spune este ceea ce cunosti deja dar ceea ce el are de spus poate fi o lectie buna.

Pastreaza-ti, cel putin pentru un moment, sfaturile. Poate ca nu are nevoie de ele ci isi doreste sa povesteasca, sa se elibereze, pentru ca mai apoi, usor relaxat, sa aplice solutiile pe care le avea in maneca dar era prea incetosat sa o faca.
Foloseste limbajul non verbal, priveste-l si ofera-i increderea ca poate spune lucruri.

Avem nevoie sa ascultam pentru a construi relatii interumane de calitate.
Avem nevoie sa ascultam pentru ca lucrurile impartasite sunt vindecatoare pentru acela care le ” imparte ” si benefice pentru cel care le ” primeste ”

Sa ascultam mai mult si sa vorbim mai putin. Nu vorbi peste celalalt si nu ii finaliza propozitiile, stie cu siguranta ce vrea sa zica.

Asculta deci, toti au urechi sa auda, fii tu mai presus de ceilalti si doreste-ti calitatea de bun ascultator.

Trebuie sa ne iertam pe noi pentru a reusi sa ii iertam pe ceilalti. Trebuie sa fim pasnici cu trupul nostru, sa ne uitam iesirile, gandurile negre, vorbele grele. Cuvintele au puterea de a corecta un drum gresit, de a veseli un suflet secatuit, de a vindeca trupuri. Tot ele, spuse de la distanta dar din suflet ii pot ajuta pe cei dragi sa razbeasca, sa depaseasca greul…sa spunem deci ‘’ Iarta-ma, caci cu gandurile mele te-am necajit. Iarta-ma ca am gandit ca te poti imbolnavi si ai facut-o. Iarta-ma caci am zis ca nu poti si nu ai reusit. Iarta-ma! Te iubesc! Multumesc! Te rog!

Sa ne aplecam asupra parintilor care in tacere ne asteapta sa le trecem pragul, care in liniste tanjesc dupa cuvintele noastre menite sa le aline batranetea si sa le faca clipele mai frumoase acum, dupa o viata de munca, sacrificii, dorinte neimplinite, dor, griji… Sa-i mangaiem, sa-i bucuram, sa-i rasplatim caci ei sunt cei datorita carora suntem noi, suntem OAMENI, suntem buni! Sa-i sarutam si sa le spunem ne-ncetat Iarta-ma! Te iubesc! Multumesc! Te rog!..caci clipe multe vom vrea si nu vom mai avea cui spune!

Sa ne strangem in brate copiii, sa le veghem somnul, sa le dam timpul nostru, sa fim partasi la evolutia lor, la realizarile lor…Sa-i indrumam, sa-i privim, sa-i iubim! Sa le spunem deci, Iarta-ma! Te iubesc! Multumesc! Te rog!…caci cresc si timpul de vrem si nu-l putem intoarce!

Perechii noastre sa-i stim off-ul, sa-i cunoastem sacrificiul, sa-i aflam apasarea si sa-i oferim liniste! Sa-i dam intelegerea, zambetul, incurajarea noastra, sa-i fim stalpul, nadejdea si puterea! Sa-i iubim sufletul, sa-i spunem deci! Iarta-ma! Te iubesc! Multumesc! Te rog!…caci nimeni nu cunoaste mai bine simtirile noastre si nicicand cineva va sti mai pe-ndelete sufletul nostru!

Prietenul, cel caruia-i spui frica si grija ta! Cel care te-ntreaba adesea ce mai faci! Acela care simte si-ti spune un cuvant de duh exact cand trebuie sa il auzi! Si tot acela care te suna, insista, iti cere, iti da, iti iarta…Aceluia sa-i spui! Iarta-ma! Te iubesc! Multumesc! Te rog!..caci este suflet langa tine in fiece moment!

Si strainului, necunoscut fiind, nu stii ce viata are, nu stii de-i suparat sau dupa ce tanjeste dar  poti sa-i spui si lui Iarta-ma! Te iubesc! Multumesc! Te rog!..caci nu stii daca maine, poimaine sau vreodata acelasi OM te-ntreaba daca ceva doresti!

Daca mesajul meu v-a facut sa va sunati parintii, imbratisati copiii, sarutati dragul….atunci ma declar multumita!

Inchei prin a va spune voua! Iarta-ma! Te iubesc! Multumesc! Te rog!

….Avem doar cateva zeci de ani (vreo 6-7 in cazurile cele mai bune) in care sa traim frumos! In cele cateva zeci de ani trebuie sa ne iubim dragii, sa gresim de cateva ori si sa o luam de fiecare data de la capat. Si sunt cateva sfaturi care ne pot ajuta sa facem calatoria asta mai usoara. Cititi-le mai jos, reflectati asupra lor si aplicati-le cand simtiti nevoia.

Nu mai tine cu dintii de trecut. Nu vei putea incepe urmatorul capitol din viata ta, daca vei continua sa il citesti pe ultimul.

Nu mai sta cu teama ca gresesti. Vei ajunge sa regreti mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut decat pe cele pe care le-ai facut.

Nu mai incerca sa fii ceea ce nu esti. Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa sa fii tu insuti intr-o lume care incearca sa te faca precum toti ceilalti. Nu te schimba ca oamenii sa te placa. Fii tu insuti si oamenii potriviti te vor iubi pe tine, cel adevarat.

Nu te mai mustra pentru greselile vechi. Toti gresim, toti ne zbatem si chiar toti regretam anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ti se intampla, bun sau rau, te pregateste pentru un moment care urmeaza sa vina.

Nu mai trai in gol, gandindu-te si razgandindu-te. Nu mai analiza asa de mult la fiecare situatie caci vei crea probleme care nu nici macar nu existau. Evalueaza situatia si actioneaza. Nu poti schimba lucrurile cu care refuzi sa te confrunti. Progresul implica riscuri. Punct! Ca sa marchezi un gol, trebuie ca intai sa dai drumul la minge.

Nu te mai gandi ca nu esti pregatit. Nimeni nu se simte niciodata 100% pregatit cand apare o noua sansa. Pentru ca cele mai multe oportunitati din viata ne forteaza sa trecem dincolo de zona noastra de confort. In orice situatie, ne vom simti intai insuficient pregatiti. Dar asta tine de procesul de invatare, nu-i asa?

Nu mai tine suparari. Nu iti trai viata cu ura in suflet. Iertarea este raspunsul… Renunta la ranchiuna, gaseste-ti pacea si elibereaza-te. Si, nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este si pentru tine. Atunci cand este nevoie, iarta-te si pe tine, mergi mai departe si incearca sa te descurci mai bine data viitoare.

Nu iti mai pierde timpul dand explicatii si scuzandu-te la nesfarsit pentru greseli. Prietenii tai nu au nevoie de asta, iar dusmanii tai oricum nu vor crede. Doar fa ceea ce simti ca este corect.

Nu mai trece cu vederea frumusetea bucuriilor marunte. Bucura-te de lucrurile marunte pentru ca intr-o zi te vei uita inapoi si vei descoperi ca ele erau de fapt lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viata ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut razand cu cei care conteaza pentru tine.

Nu mai fi nerecunoscator. Oricat de buna sau grea a fost pana in acel moment, trezeste-te dimineata si fii multumit ca traiesti. Cineva, undeva, se lupta cu disperare sa traiasca……

Imi sunteti dragi! Va pup!