Mă gândesc la mama!
Mama mea buna, totul meu!

Mă gândesc ca a suferit tare, căutând cea mai buna cale pentru a ne îndruma sa fim cei de astăzi. Oameni buni care iubim oameni. Îmi trec prin minte momente ale copilăriei noastre, când mama ne alina durerea de ureche, de masele, când ne îngrijea genunchii loviți după o zi de joaca. Când ne șoptea invataminte și ne citea povesti. Când ne pregătea de școală cu atâta drag. Sau când i-am scris scrisoare lui Moș Crăciun și am gasit-o în dulapul mamei…ce încurcătură pentru ea:). Când nu dormea nopțile veghindu-ne, masurandu-ne febra si mangaindu-ne mâinile. Când ar fi vrut sa facă ceva și pentru sufletul ei dar nu avea in grija cui sa ne lase. Când spala la mana scutecele noastre. Cand statea la cozi interminabile pentru laptele nostru. Când se oprea curentul și cu lumânarea ne pregătea de somn. Când ne spunea Sfânta Rugăciune și ne făcea Sfânta Cruce! Când trecea peste oboseala și ne pregătea gogoși….când,  când,  când. .!
!!!O eroina mama mea!!!
Trece timpul, rău îi pare, o simt ca vrea sa fie cu noi cât mai mult timp, deși, de la o zi la alta, i se văd pe trup semnele trecerii anilor! Încearcă și acum sa ne mângâie dar noi nu mai avem stare, încearcă sa ne învețe dar nu mai avem timp, vrea sa ne povestească și poate nu avem răbdare, simt ca o doare, nu spune nimic, apoi rău îmi pare, c-as fi putut s-o ascult:( O bombanesc, îi corectez exprimarea, o cert pentru nimicuri, nu găsesc răbdarea de care are nevoie dar oare ea cum si-a găsit răbdarea pentru a ne crește?!
Sunt multe momentele pe care le cunosc dar câte or fi cele pe care nu le știu…Cate clipe a plâns pentru noi, căci vremuri grele au fost pentru părinții noștri și câte momente în care a suferit teribil pentru noi! Câte sa fie?!
Asa ca ma gandesc in continuare….Cum sa-i alin mai frumos bătrânețea, cum sa fac sa-i șterg tristetea păstrată în suflet, cum sa-i bucur mai tare inima mamei mele?

O iubesc pe mama mea! Buna mea, mama!

Mangaiati-va mama!