Cate au fost zilele in care ne-am strigat nemultumirea dupa ce am stat in trafic minute bune ori cand ne-am facut cu greu loc in mijlocul de transport in comun, cand, pentru cateva de-ale gurii, ne-a uitat Dumnezeu in supermarket…si ce-o fi fost la gura noastra:) Cati dintre noi au sansa de a respira putin aer curat intr-un frumos sat al tarii noastre? Eu va spun, am un loc unde merg, mai rar de cand m-am ” facut mare ”, insa copil fiind imi petreceam vacantele, ca-n povestirile lui Creanga. Acest loc este la mine la tara! Acolo, timpul are rabdare cu oamenii, viata este tacuta, departe de tumultul orasului, este o liniste atat de folositoare pentru un om care ajunge sa mearga pentru ca trebuie, care adopta efectul de turma si prins in valtoarea orasului, nu mai scapa. Oamenii de la tara au ramas simpli, veseli, au in ochi o bucurie parca usor inexplicabila, privit fiind, de catre un locuitor de metropola. Nu stiu daca maine au ce manca dar zambesc. Sunt invatati cu putin dar pentru ca asa au fost obisnuiti, li se pare mult. Copiii cresc intr-un mediu mai putin poluat, cu hrana mai putin modificata genetic, adevarat ca poate nu au prea multe optiuni insa, multi dintre ei, prind drag de carte si asta, poate doar la lumina lumanarii. Invata, prind aripi, se dezvolta insa revin cu drag la locul unde au crescut, acolo unde au radacinile si nu uita de unde au plecat, cinstind la fiecare pas locul natal.

Mirosul de fan uscat, laptele proaspat muls, apa rece de izvor, ciripitul pasarilor in linistea padurii, tropaitul cailor ce trag la caruta, peisajele ce iti taie rasuflarea, trosnetul lemnelor in soba, savoarea cafelei bauta pe prispa casei, obiceiurile stabune, sunt doar cateva motive pentru care sa revii, sunt arome, imagini, ganduri ce iti raman intiparite in suflet si te incarca cu energie buna.

Avem tara frumoasa, cu locuri superbe si bine ar fi sa o pastram pentru copiii, nepotii nostri!