Cu fiecare zi care trece, invat si cu fiecare lectie, sunt mai buna.
Inteleg ca oamenii sunt diferiti si ca unuia, printr-un cuvant frumos ii atingi sufletul si altuia, oricat ai vrea, nu reusesti sa ii acoperi golul.
Cu fiecare experienta stiu ca sunt o multime cei care au nevoie de ceilalti si ca un zambet este minim pentru noi dar maxim pentru ei.
Inteleg ca sunt putine asemanarile dintre noi dar asta ne face cu atat mai speciali. Suntem buni si frumosi! Fiecare are in adancul sufletului o rana si o bucurie, ambele mari si ambele stiute de ei sau cunoscute doar de ei la adevarata traire. In interiorul fiecaruia se duc lupte, au loc urcusuri si coborasuri, se consuma tristeti si bucurii. Nimeni nu ne poate ”traduce” simtirile dar apreciat sa fie cel care incearca sa o faca.

Avem teama de a ne exterioriza, de a vorbi cu ceilalti despre ce avem ” restant ”, purtam o masca si mai mult, defilam mandri cu ea, evitand astfel sa ne vada ceilalti apasati, tristi, slabi…de parca ei nu sunt tot oameni si ei nu trec prin etape ca si noi.
Lucrurile despre care nu povestim se tiparesc în subconștient, trezind dureri. Fizice si psihice, fapte si iesiri greu de controlat, ganduri infinit de urate si actiuni desavarsite esecului.

Gandurile toxice ne otravesc veselia si ne omoara trupul. Ganditi-va ca acum, langa voi, cineva stoarce o lamaie, acra tare…moment in care glandele salivare isi fac simtita prezenta. Acelasi efect avem asupra noastra atunci cand descarcam ganduri grele, acuze neiertatoare ori lipsa de incredere…la fel de intens lucreaza subconstientul, precum banala lamaie.

Pentru a ne regasi, trebuie ca, candva sa ne fi ratacit.