Cateodata iti pare…

Prea greu sa ridici fruntea de jos.
Imposibil sa raspunzi cu un zambet.
Greu de dus crucea si drumul stingher.
Nesigura ziua de maine, in negura cea de poimaine.
Teribila povara mintii si gandul neghiob.
Ceata prea densa si vantul puternic.
Plin de gropi drumul cutreierat.
Cu mult prea multi spini, trandafirii.
Chipuri prea triste, gazduind multe lacrimi.
Sufletul trist, speranta departe.
Copilul din tine uitat si-abatut.
Ciudat de amara chiar mierea.
Grea si netrebnica…lupta cu viata

Alteori iti pare…

Minunat de usor sa zambesti.
Cantecul pasarilor drag si duios.
Calda, placuta, in prag, dimineata.
Mult prea simpla viata, oamenii buni.
Promitatoare ziua ce-ncepe.
Frumos orizontul, frumoasa speranta.
Increzator rasaritul si bland asfintitul.
Usori papucii ce-i porti si mic bagajul din umeri.
Multumimirea prea mare, golul prea plin.
Trupul satul si sufletul viu.
Vorbita tacerea si simpla durerea.
Frumoasa furtuna si norii usori.
In sufletul tau, armonie, culoare.
In inima ta, iubire, rabdare.
Pe cer stele vii si noaptea, lumina.

Asa ne plimbam prin alb si prin negru. Si savuram dulce si amar. Zburam intr-o clipa si-n urmatoarea tanjim dupa aripi. Viata ne poarta in bratele ei, cand darnice, cand mult prea zgarcite.

Asa face sens calatoria prin lume…
Stim astazi sa radem pentru ca am invatat ieri, cand am plans…