Se duc ‘batranii’ nostri si iau cu ei povestile de suflet. Iau povete ce ne-au stat drept exemplu. Duc cu ei mangaierile blande, aducatoare de liniste si protectie. Ne luam ramas bun de la ei cu tristete si durere. Stim ca nu vom mai avea bucuria lor, vorbele pline de dragoste. Se duc toate, odata cu ei. Ramanem goi, iar golul acesta nu il va umple nimic si nimeni. Am crescut in bratele lor, am plans tot aici, am capatat curaj, am sperat si am visat, in caldura bratelor lor.
Cat de mult inseamna bunicii in viata noastra? Mult tare!
Ne-am format vazandu-i buni si tandri, rabdatori si puternici. Am crescut bucurandu-ne si veselindu-i. Am stiut respectul pentru ei si am pretuit timpul lor pentru noi. Am stiut eforturile nemasurate si renuntarile lor.
Ne-au dedicat ceea ce au avut si ce nu au avut. Au amprentat sufletele nostre cu emotie si bunatate. Ne-au sculptat personalitatea, invatandu-ne sa ii iubim pe ceilalti ca si cum toti ar fi prietenii nostri.
Ne-au conturat oameni, oamenii de astazi si de maine.

Supraomeneasca dragoste am primit, cu darnicie si simplitate.

Sa-i cinstim. Aici sau ”acolo”, sa-i cinstim!