Unde plang? Aceasta este intrebarea, gandindu-ne la eroii aceia, numiti parinti, care stau luni, ani, la capataiul pruncilor bolnavi. Unde dorm, unde isi pun ordine in gandurile ravasite. Unde isi calmeaza sufletul sugrumat de vestea nedrept de dura. Unde isi striga neputiinta si in ce loc isi pot aduna fortele pentru lupta ce a inceput fara sa fie intrebati. Caci boala asa vine. Fara voce, fara strigat, prin dosul usii, cu pasi neauziti. Si loveste cu putere oameni, vieti, schimba tot.
Teama li se instaleaza in suflet si o duc cu ei o viata. Nu-si leapada frica din gand si suflet nici cand puii lor prind aripi, de teama bolii parsive, ce poate sa revina. Plang in ei, isi inghit tristetea si zambesc micutului aflat pe patul de spital. Trebuie sa o faca. Si daca nu mai pot, trag aer in piept si merg mai departe.
Fara ei nu ar reusi, sunt soare si lumina, sprijin si culoare, acolo, intre peretii albi. Le citesc povesti, se joaca cu ei dar nu sunt acolo, sunt pierduti in neputiinta.
Stau pe scaun si le vegheaza somul.
Se roaga….se roaga neincetat. Cer minuni si cer oameni langa ei. Cat cei mici dorm ei pot plange putin. Au nevoie sa arunce din ceea ce au strans. Au nevoie de o gura de aer. Vor sa refuleze parte din ceea ce le inabusa viata.Vor sa faca schimb cu pruncii lor, sa le aline durerea si chinul. Vor sa stie DE CE?! Dar dimineata isi spala fata si pornesc din nou la lupta. Trebuie sa le tina manuta in mana lor, fara sa le tremure. Asa fac echipa, asa pot iesi invingatori.

Elogiu adus acestor mari parinti. Acestor munti de putere.
Binecuvantati fiti si la adapost de boala sa va stea pruncii!
Sanatate!