Ma uit la ei, maine, poimaine, purtatori de 44 la picior si ma intreb cum vor fi cand vor ajunge mari?

Ne vor purta dragoste si respect pe masura a ceea ce sufletele noastre le daruiesc?
Vor petrece cu noi timp din timpul lor, bucurandu-ne batranetile?
Vor suna pentru a ne povesti vrute si nevrute?
Vor…?!

Ma rog sa fie oameni de dat exemplu. Oameni de toata isprava, care sa iubeasca.
Sa imbratiseze si sa bucure oameni.
Sa iubeasca frumosul.
Sa puna umarul acolo unde este nevoie. Sa intalneasca pasiunea si sa porneasca brat la brat cu ea, in drumul vietii.
Sa respecte si sa sarute mana femeii de langa ei.
Sa ofere locul din autobuz.
Sa iubeasca natura.
Sa daruiasca ceea ce au, iar zambetul sa nu le lipseasca de pe buze.
Sa zareasca nevoia celuilalt si sa raspunda prezent provocarii de a-l ajuta.
Sa alunge tristetea si sa o tina departe de sufletul lor.
Sa vada viata in alb si mai putin in negru.
Sa isi spuna parerea ori de cate ori vor considera ca pot schimba ceva.
Sa mearga la vot si sa aleaga pentru ei si pentru cei din jur, folosindu-si acest drept si totodata aceasta arma.
Sa lupte pentru libertate, corectitudine si sa iasa din multime daca asta inseamna mai bine pentru ei.
Sa nu le lipseasca umorul si sa il daruiasca in jurul lor.
Sa fie prieteni si confidenti.
Sa armonizeze grupul din care fac parte. Sa-si mangaie bunicii pana in ultima clipa a vietii lor…

Toti acesti ”sa”, intregesc un parinte si sunt confirmarea faptului ca ”au facut o treaba buna”.

❤