Trebuie sa pierzi ca sa castigi…

Paradoxal dar DA, trebuie sa pierzi ca sa castigi! Lectiile invatate ieri sunt carti castigatoare in jocul de astazi. Ne formam pierzand si castigam, castigand.
Si, de ar fi posibila, intoarcerea in timp, ai face-o? Ai schimba ceea ce s-a perindat prin viata si sufletul tau, dand la schimb ceea ce esti astazi? Si nu ma refer aici la material ci la noi ca oameni. La temelia si structura noastra interna. La punctul in care suntem astazi, oameni frumosi, claditi din lucruri care au atarnat greu in sufletul nostru dar care ne-au invatat sa fim cei de acum si cei de maine.
Au fost vremuri cand am pierdut oameni si lucruri, cand existenta ne era impietrita si drumul inchis, cand simteam ca nu putem merge mai departe. Dar iata-ne, tot noi si totusi altii, acceptand ceea ce ni se intampla si iubind ceea ce are sa vina.

Viata ne slefuieste, ne formeaza prin experiente, prin pierderi nedrepte, facandu-ne sa cunoastem compasiunea, sa intelegem durerea celuilalt ce ne aminteste plansul nostru, sa auzim strigatul de ajutor.
Iubim oamenii pentru ca la un moment dat am pierdut unul si am realizat apoi ce gol imens ramane neacoperit.
Iubim cerul, soarele, natura pentru ca perioada din drumul nostru prin viata am cunoscut tristete dureroasa ce ne-a impiedicat sa vedem frumusetea lor.
Iubim prietenii pentru ca-n zile grele ne-au dat mana si ne-au asultat pasul.
Pretuim sanatatea pentru ca oameni dragi au fost in ghearele bolii si intelegem cat este de frumoasa sanatatea si cat de mult avem, avand-o.

Suferim, luptam, ne intrebam, plangem…dar toate acestea ne ajuta sa fim mai buni decat…noi!

Nu uita sa pretuiesti clipa.
Nu uita sa taci si sa asculti.
Nu uita sa uzi o floare si sa sadesti un copac.
Nu uita sa multumesti si fara motiv.
Nu uita sa saruti mana mamei.
Nu uita aroma copilariei.
Nu uita sa-ti pastrezi zambetul pe buze.
Nu uita ca timpul trece.
Nu uita sa vezi ”plinul”.
Nu uita sa privesti cerul.
Nu uita sa ajuti.
Nu uita sa agonisesti amintiri frumoase.
Nu uita sa fii bucuros.
Nu uita sa fii bun.
Nu uita sa multumesti dimineata pentru o noua zi.
Nu uita sa iti iei concediu.
Nu uita valurile marii si crestele muntilor.
Nu uita sa te bucuri de ploaie.
Nu uita mirosul de tei.
Nu uita sa speri.
Nu uita sa faci miscare.
Nu uita umorul.
Nu uita sa ai rabdare.
Nu uita sa accepti.
Nu uita sa ierti.
Nu uita sa iti incepi ziua savurand linistit o cafea.
Nu uita sa alini batranetea bunicilor.
Nu uita sa insemni ceva in viata celorlalti.
Nu uita ca esti liber.
Nu uita sa inveti lectia de ieri.
Nu uita de tine.
…si nu uita sa iubesti COPIII.

Uita sa porti ranchiuna.
Uita sa cari un bagaj greu si apasator.
Uita sa plangi.
Uita sa traiesti ancorat in trecut.
Uita sa te incrunti pentru orice.
Uita sa judeci.
Uita de ora 21.00 la birou.
Uita un spate intors ori o usa inchisa.
Uita deznadejdea.
Uita sa pui ”stampile” oamenilor.
Uita sa treci mai departe spunand doar
 ” Doamne fereste”
Si uita rautatea celorlalti.

Nu uita dar totusi uita…

Viata inseamna nenumarate asezari la linia de start. De cand suntem copii si pana cand urcam catre frumoase varste, ne pregatim de vaste inceputuri, grele incercari, nesigure vremuri…
Intrarea in viata este practic prima voce care ne spune start iar sfarsitul ei, este linia de finish. Este cea mai lunga cursa a noastra si cea mai variata, traita in diverse culori si forme. Asa este viata, ne pregateste pe masura ce trec anii, ne experimenteaza prin varii incercari si ne inregimenteaza in sanul ei.
Strigam start in zorii zilei, ne suflecam manecile si traim orele. Le traim sau trec pe langa noi? Din ce in ce mai frecvent aud ca zilele ne-au intrat in sac, ca nu reusim sa ajungem la linia de sosire cu tot ce ne-am propus sa facem. Ajungem dar cu frustrari, cu lucruri scapate printre degetele ocupate cu grija pentru toti si toate si lipsa pentru noi. Inotam in ape prea repezi. Agenda sufletului este din ce mai incarcata, scrisa din coperta in coperta…
Cand incepem ceva, ne gandim sa avem un start bun si un final la fel dar pierdem continutul cand, de fapt, acestea sunt momentele noastre, nu trebuie sa se termine oricum, cu orice scop, nu trebuie sa ne ocupam mintea doar cu scopul pentru ca si mijloacele prin care luptam au importanta lor in viata noastra, in sufletul nostru…

Pe langa starturile noastre, le traim intens pe-ale celorlalti, parinti, prieteni, copii… nastere, mers in picioare, vorbit, gradinita, studii, adolescenta, job, relatii, nepoti, batranete dura…
Sa stam cu gandul la finalul etapelor prin care trecem dar sa savuram secundele pasilor nostri pana acolo. Viata este formata din etape si daca trec cu viteza fulgerului…se duce existenta.
Sa invatam sa iubim timpul, chiar daca cateodata il blamam pentru graba lui. Este ca mersul pe bicicleta, odata invatat, nu se uita…

Cum arata goana dupa nimic?!

Forfota sufletului de dimineata si pana noaptea. Grija pentru toate mai putin pentru noi. Pauza atat de necesara dar pe care nu reusim sa o luam.
Asa arata cursa dupa o casa pe care te chinui sa o achiti o jumatate de viata, grija cu care pui capul pe perna si cu care te dezmeticesti in zorii zilei. Si cand in sfarsit este a ta, bunul tau, odata nemăsurabil…ceva nu se potriveste! Odata cu aceasta reusita, sarbatoresti si frumoasa varsta de 50 ani. Te uiti cu nedumerire pe cararea batatorita de tine, iti par multi ani, timp in care nu ai facut lucruri necesare sufletului, le-ai face acum dar nu te mai lasa sanatatea, oamenii cu care vrei sa-ti petreci vremea, nu mai sunt, timpul nu mai are rost!

Vrei in ” randul lumii ”, acolo unde sa iti rezervi vacanta la mii de km distanta de unde te intorci mai obosit fata de cum ai plecat. Acolo unde sa ai tot ce iti trebuie si inca o data peste..na, sa fie! Locul unde sa ai masina cea mai cea, telefonul cel mai cel….ce nu iei in calcul si ai face bine sa o faci….care este plata pentru toate astea? Si nu sunt miile de euro, pentru ca in vreme ce cauti ” sanatatea materiala ” iti vinzi sanatatea sufletului. Iti saruti copilul de buna dimineata atunci cand el doarme inca si repeti gestul gol, seara, din nou in somn.

Insul contemporan cocheteaza cu deznadejdea, isi zadarniceste sanatatea si apoi pierde vremea recuperandu-si-o, galopeaza prin viata, pierde notiunea de frumos, uita sa zambeasca.

Goana dupa nimic..Ore intrate in sac, cugetari tarzii, continut vid, scopuri marete si atingerea lor cu orice renuntare.

In fond, ce cultiva aia primeste si daca se gandeste mai bine inainte sa o faca, recolta poate fi pe sufletul lui.

Literalmente, agonisim nimic!
Asadar, trezirea!